Despre ştiinta, istoria, cultura şi gastronomia italiană

Cu o moştenire arheologică, culturală şi literară uriaşă, Italia este, potrivit Uniunii Europene (UE), una din cele mai vizitate ţări din lume. Statul italian este renumit pentru arta culinară rafinată şi diversificată. Totodată, numeroase vedete sau oameni de succes cu recunoaştere internaţională sunt de origine italiană. În articolul de astăzi vă prezentăm câteva informaţii inedite cu privire la ştiinţa, istoria sau cultura Italiei.

Teritoriu şi oameni

Italia este o ţară predominant muntoasă (cu excepţia Câmpiei Po, în nord), situată între Munţii Alpi şi centrul Mării Mediterane. Teritoriul său cuprinde şi insulele Sicilia, Sardinia şi Elba, precum şi alte 70 de insule mai mici. Potrivit UE, Peninsula Italică înglobează şi două mici state independente: Vaticanul, în Roma, şi Republica San Marino. Eupedia.comdezvăluie câteva informaţii interesante cu privire la teritoriul şi populaţia statului italian. Astfel:

  • Numele “Italia” provine din cuvântul grec “italos”, care înseamnă viţel. Denumirea a fost acordată iniţial regiunii Calabria, de către colonişti greci, în secolul al optulea î.Hr. Ulterior, numele a fost atribuit întregii peninsule aflate sub conducerea împăratului roman Augustus;
  • Există 15 limbi minoritare recunoscute oficial în Italia. În această categorie sunt incluse atât limbile native, cum ar fi sarda și friulana, cât şi limbile țărilor vecine (catalană, occitană, franceză, slovenă, croată, albaneză și greacă);
  • Italia are cele mai mici rate din lume în ceea ce priveşte fertilitatea şi natalitatea;
  • Un raport UNICEF întocmit în 2007, privind bunăstarea copilului în ţările bogate, a plasat Italia în rândul ţărilor cele mai bune pentru întemeierea unei familii;
  • Singurii trei vulcani activi din Europa (Etna, Stromboli şi Vezuviu) se află în sudul Italiei. De asemenea, Muntele Etna este cel mai activ vulcan din lume.

Istoricul ţării şi Moştenirea culturală

Potrivit Eupedia.com, Italia este cea de-a patra cea mai vizitată ţară din lume, cu peste 40 de milioane de vizitatori străini anual. De istoricul statului italian se leagă însă şi alte date importante:

  • Italia a fost leagănul civilizaţiilor etrusce şi romane, precum şi centrul primului şi celui mai mare imperiu din Europa, Africa de Nord şi Orientul Apropiat;
  • oraşul Siracuza din Sicilia a fost cândva cel mai mare oraş antic grecesc din lume;
  • cel mai mare edificiu creştin din lume este Bazilica Sfântul Petru din Roma;
  • Italia nu a fost un stat unificat până în anul 1963.

Gastronomie

Potrivit UE, arta culinară italiană este printre cele mai rafinate şi variate din Europa – de la aromele picante din zona Napoli şi Calabria şi mâncărurile cu sos pesto din Liguria, până la brânzeturile şi risotto-urile din Alpii italieni. Gastronomia italiană mai are câteva particularităţi, conform eupedia.com:

  • Prima pizzerie adevărată din lume, Antica Pizzeria Port’Alba, a fost deschisă în Napoli în 1830.
  • În Italia există peste 140 de tipuri de paste făinoase. Totodată, fiecare italian consumă în medie 25 de Kg de paste în fiecare an;
  • Există mii de deserturi tradiţionale şi regionale în Italia. Cu toate acestea, tiramisu, cel mai renumit desert italian, a fost inventat în anii ’70.

Cultură, istorie, știinţă

Italia a fost leagănul Umanismului medieval şi al Renaşterii (care a început în secolul al XIV-lea, în nordul ţării). Potriviteupedia.com:

  • În Italia se află Universitatea Bologna, cea mai veche universitate europeană, fondată în 1088. Alte 13 universităţi italiene au o vechime de 500 de ani;
  • Primele bănci moderne din Europa au apărut în Genova în secolul al XII-lea. Tot în Genova a fost înregistrată public prima operaţiune financiară în anul 1150. În Genova a fost încheiat şi cel mai timpuriu contract de schimb valutar;
  • Cea mai veche bancă din lume, Monte dei Paschi di Siena, realizează operaţiuni bancare din 1472;
  • Cei mai mulţi dintre artiştii faimoşi ai lumii au fost italieni: Botticelli, Michelangelo, Leonardo da Vinci, Donatello, Fra Angelico, Tintoretto, Caravaggio, Bernini, Titian, Raphael, printre alţii;
  • Italienii au inventat viola, vioara, violoncelul şi pianul. Tot ei au fost reprezentanţii de seamă ai muzicii baroce (Vivaldi, Corelli, Monteverdi, Albinoni);
  • Ceasul mecanic, barometrul, termometrul, ochelarii optici şi telefonul sunt invenţii italiene;
  • Italienii iubesc pisicile atât de mult, încât legea spune că dacă o pisică este omorâtă, persoana respectivă poate primi o amendă de 10.000 de euro şi 3 ani de închisoare;
  • În 1994, Severino Antinori, medic ginecolog si embriolog a asistat la naştere pe una dintre cele mai bătrâne mame din lume;
  • Cel mai vechi festival de film din lume este „Venice Film Festival”, apărut în 1932.

Construcţiile şi Moştenirea culturală

Enciclopedia eupedia.com oferă câteva informaţii inedite cu privire la construcţiile din Italia. Astfel:

  • Bazilica Sfântul Petru din Roma este cea mai mare biserică creştină din lume, iar construcţia ei a durat 120 de ani (1506-1626);
  • Coloseumul din Roma este cea mai mare clădire antică dedicată divertismentului; Totodată, cele mai mari amfiteatre romane din Italia sunt cele de la Capua şi Verona;
  • Catacombele din Roma se întind pe o suprafaţă de 13 km şi acoperă aproape 40 de mii de morminte;
  • Parcul Mandria Regional din comuna Venaria Reale, în apropiere de Torino, este cel mai mare parc urban, cu o suprafaţă de peste 3000 hectare pământ.

Economie şi Tehnologie

În Italia, Parlamentul bicameral este format din Senat (Senato della Repubblica) sau Camera Superioară şi Camera Deputaţilor (Camera dei Deputati). Alegerile au loc o dată la cinci ani, conform UE.

Italia a aderat în Uniunea Europeană în anul 1956 şi este membru fondator. De asemenea, statul face parte din spaţiul Schengen din anul 1990.

Potrivit Eupedia.com, se estimează că Italia are cea mai mare economie neagră din Europa de Vest. Totodată:

  • Principalele sectoare economice din Italia sunt turismul, moda, ingineria, chimia, industria automobilelor şi cea alimentară. Regiunile nordice italiene sunt printre cele mai bogate din Europa;
  • În Italia se află cei mai mulţi dintre designerii celebri, cum ar fi Gucci, Prada, Versace, Dolce & Gabbana, Giorgio Armani, Ermenegildo Zegna, Gianfranco Ferré, Salvatore Ferragamo, Roberto Cavalli, Fendi, Valentino, Trussardi, Benetton etc;
  • Multe dintre maşinile sport de renume sunt italiene. Printre acestea se numără Ferrari, Lamborghini, Maserati, Bugatti sau De Tomaso;
  • Scuderia Ferrari este cea mai veche şi cea mai de succes echipă care participă la Campionatul Mondial de Formula 1;
  • Conform Băncii Mondiale, Italia este cel mai diversificat exportator din lume. Primele cinci produse de export ale Italiei reprezintă 12,9% din totalul exporturilor.

Italieni în jurul lumii

Sudul Italiei a reprezentat mult timp un tărâm pentru migraţii. În prezent, numărul italienilor care locuiesc în afara Italiei este aproape egal cu numărul celor care locuiesc în ţară (aproximativ 60 milioane, de fiecare parte). Italienii imigranţi din Europa de Vest, America de Nord şi Sud dar şi cei din Australia s-au adaptat cu succes în aceste state. Ei nu numai că au răspândit tradiţia bucătăriei italiene în lume, dar unii dintre ei au devenit, fie vedete, fie au reuşit să ocupe poziţii înalte în guvern sau în corporaţii. Printre aceştia se numără: Rudolph Valentino (primul sex-simbol de la Hollywood), Frank Sinatra (actor şi muzician), Al Pacino (actor la Hollywood), Robert de Niro (actor la Hollywood), Leonardo di Caprio (actor la Hollywood), Madonna (actriţă şi muziciană), Francis Ford Coppola (regizor de film), Quentin Tarantino (scenarist, regizor de film şi actor), Sam Palmisano (CEO al companiei IBM), Leonard Riggio (deţinătorul Barnes&Noble, cea mai mare editură din lume), Rubens Barrichello (pilot de Formula 1) etc.

Cursuri A_BEST de limba italia

Centrul de Limbi Străine A_BEST organizează cursuri de limba italiană, în sistem individual/ pereche. Cursurile sunt recomandate persoanelor care au nevoie să înveţe italiana cu accent pe un anumit limbaj (bancar, financiar, resurse umane, IT etc.) și care doresc să studieze conform unui curriculum personalizat, într-un cadru restrâns, astfel încât să beneficieze de atenție maximă din partea trainerului. Persoanele interesate să se înscrie la cursurile de pregătire pot consulta un calendar cu programarea sesiunilor de curs aici.

Sursa articol aici.

Sursa foto aici.

Advertisements

Un pensiero su “Despre ştiinta, istoria, cultura şi gastronomia italiană

Rispondi

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...