Patate ripiene con pancetta e mozzarella

Abbiamo provato questo secondo piatto completo e molto goloso, da servire caldo e filante di mozzarella! Le patate rustiche ripiene di pancetta e mozzarella sono semplici da fare e velocissime. È sufficiente lessarle, scavarle leggermente e farcirle. Dritte in forno per pochi minuti, pronte in tavola da gustare, magari con un bel bicchiere di vino rosso. patate-ripiene

Ricetta: Patate ripiene con pancetta e mozzarella

2  Patate, medio grandi
100 grammi di Pancetta (tesa), affumicata o dolce
125 grammi di Mozzarella
cucchiaio da tavola di Parmigiano Reggiano, grattato
3  pizzichi di Pepe nero
2  cucchiai da tavola di Olio extravergine d’oliva (EVO)
  1. Lavate con cura le patate e mettetele a lessare in acqua bollente con tutta la buccia. Devono restare sode, quindi non lessatele troppo, saranno sufficienti 10 minuti.
  2. Tagliate la mozzarella a fettine e mettetela a scolare il siero dentro uno scolapiatti.
  3. Tagliate la pancetta a fettine sottili e poi a dadini, quindi lasciatela da parte.
  4. Scolate le patate, passatele sotto l’acqua corrente e fatele freddare su un piatto.
  5. Con un coltello tagliate la parte superiore della patata, nel senso orizzontale, quanto basta per iniziare a svuotarla. Scavatela delicatamente con l’aiuto di un cucchiaino. Usate la punta e, grattando piano piano, togliete la polpa.
  6. Una volta scavate tutte, farcitele sul fondo iniziando con la mozzarella, poi mettete qualche dadino di pancetta, altra mozzarella, pancetta, e per finire Parmigiano e pepe. La pancetta è molto saporita quindi non serve il sale.
  7. Adagiatele su una teglia unta leggermente con l’olio, versatene un filo sulle patate farcite e infornate a forno preriscaldato a 200°C per 10 minuti scarsi. Servite le patate ben calde.

Testo e foto: http://worldrecipes.expo2015.org/

Greta Garbo sau Prăjitura „Jerbo”

Este una dintre cele mai iubite prăjituri ardelenești cu foi, de care nu ai cum să nu ajungi dependent de cum ai gustat-o. Iată-i rețeta perfectă pentru prăjitura „Jerbo” (sau Greta Garbo), trimisă de Georgeta Dobrin! Jerbo

Ingrediente:

600 g făină
250 g nuci
250 g zahăr
300 g untură
3 ouă
150 ml lapte
50 g grojdie
½ kg gem de caise
o ciocolată menaj
fulgi de migdale
  1. Se amestecă bine untura cu făina, iar în compoziția obținută se face un gol la mijloc în care se pun 3 gălbenușuri, 3 linguri de zahăr și drojdia dizolvată în laptele călduț. Aluatul se frământă bine, iar compoziția obținută se împarte în patru părți.
  2. Nucile se dau prin mașina de tocat sau se taie mărunt și se amestecă bine în gemul frecat în prealabil cu puțin zahăr. Separat, albușurile se bat spumă și se amestecă apoi cu compoziția cu nucă.
  3. Se întinde prima foaie și se așază în tavă, apoi se unge cu crema de nuci și se repeat operațiune până la terminarea foilor. Ultima foaie, cea de deasupra, se înțeapă cu furcuița. Tava se dă la foc mic și se lasă până când prăjitura s-a rumenit.
  4. Prăjitura „Jerbo” se lasă la răcit, apoi se glazurează cu ciocolată topită la baie de aburi și se ornează cu fulgi de migdale.

Sursa aici.

Testina d’agnello con aglio e prezzemolo

Molti di voi inorridiranno nel vedere le foto di questa ricetta…..lo sòòòò. Ma è un piatto talmente buono che voglio proporvelo.  In questo modo semplice ma molto gustoso, la testina d’agnello, si può fare al forno e nel tegame. Quando si fa al forno non si aggiunge l’acqua, ma solo aglio e prezzemolo tritato ed un filo di olio. Unico accorgimento, si copre il cervello con un pezzetto di carta forno per far sì che non si bruci.

Testina d’agnello con aglio e prezzemolo

Ingredienti

Testine di agnello
un ciuffo abbondante di prezzemolo
3 spicchi di aglio
un pochino di olio extra verg oliva
sale q.b.

Esecuzione.

Pulire per bene le testine ( preventivamente tagliate a metà dal macellaio) Lavarle molto bene,.metterle in un tegame abbastanza grande da farle stare in un unico strato. Lavare il prezzemolo, sbucciare gli spicchi di aglio, tritarli  e versarli sulle testine. Coprirle con  un pò di acqua,( non deve superare le testine)  salare e aggiungere l’olio. Far cuocere a tegame coperto per 40/50 minuti circa …o. fino a quando vedrete che è cotta.

Continua su www.profumiesaporidellamiacucina.it

Gratuite e gustose: è tempo di erbe spontanee

Insistiamo sull’anticipo di primavera (in realtà più sull’assenza dell’inverno) per ritornare come ogni anno su una tipologia d’ingrediente che ci sta particolarmente a cuore: le erbe spontanee, che in questo periodo di solito invitiamo a raccogliere per fare una spesa all’aperto e gratuita. Ci torniamo quindi, e questa volta abbiamo un prezioso strumento in più da consigliarvi. Esce infatti in libreria mercoledì 16 (ma è già disponibile su www.slowfoodeditore.itin offerta-lancio a 8,42 euro) Erbe spontanee a tavola, un ricettario fotografico di Slow Food Editore. Un libro agile ed elegante, che a tante ricette rigorosamente appartenenti alle tradizioni delle regioni italiane abbina alcuni pratici elenchi stagionali, la descrizione delle singole erbe – per riconoscerle, grazie anche alle foto –, luoghi e regioni in cui cercarle e un ricco glossario con tutte le denominazioni dialettali, che non sono poche e generano spesso confusione.

Scopriamo così che ora nei posti giusti si trovano facilmente borragine, crescione, favagello, luppolo selvatico, melissa, salvastrella, tarassaco, valerianella, verbena odorosa e vitalba. Immediatamente avremo anche le ricette per cucinarle. Tra poche settimane, da aprile, saranno reperibili acetosella o romice, asparago selvatico, asparaggine, barbabecco, cardogna, cavolicello, cicoria selvatica, costolina, finocchio selvatico, ginestrella, grattalingua, grespino, menta selvatica, ortica, papavero, radicchio di monte (Presidio Slow Food), raperonzolo e ajucca, rucola selvatica, salicornia, senape selvatica, stridoli, tamaro, tanaceto. Un tripudio di sapori e curiosità da soddisfare, attraverso quella che sta un po’ diventando una moda (denominata, con un orribile parola inglese, foraging) ma che in realtà per la gastronomia italiana regionale è sempre stata una colonna portante. Scrive bene nell’introduzione del libro Andrea Pieroni, docente di Scienze della biodiversità alimentare ed Etnobotanica all’Università degli Studi di Scienze Gastronomiche di Pollenzo: «Con il volume si ripopolizza questo nostro patrimonio, togliendolo dal circuito modaiolo del foraging, per una gastronomia delle erbe che è ragionevole riproporre, anche perché le erbe spontanee ci riconnettono a un’idea di educazione ambientale più sensuale e più sensata, diversificano i sapori della nostra dieta e ci obbligano a usare un po’ di creatività».

Per l’involucro:
300 gr di farina di frumento
2 cucchiai di olio extravergine di oliva ligure, sale
Per il ripieno:
8 uova
1 kg di bietole da foglie (o 10 carciofi)
3 mazzi di borragine
1 grossa cipolla, 2 spicchi di aglio, qualche ciuffo di prezzemolo, poca maggiorana fresca
300 gr di ricotta
2 manciate di Parmigiano Reggiano grattugiato
2 cucchiai e mezzo di panna
50 gr di burro
olio extravergine di oliva, sale, pepe
Tempo di preparazione e cottura: 2 ore, più il riposo della pasta
Disponete la farina a fontana sulla spianatoia, con una presa di sale e l’olio, e lavorate aggiungendo acqua sufficiente a ottenere una pasta soda e liscia. Lavoratela energicamente per 10 minuti, poi dividetela in sei pezzi che riporrete in un contenitore con il fondo infarinato e coprirete con un tovagliolo leggermente umido. Lasciate riposare per un’ora. Nel frattempo preparate il ripieno. Arrotolate strettamente le foglie di bietola e di borragine e tagliatele il più sottilmente possibile, in modo da ricavare tante striscioline. Lavatele, spremetele energicamente e sistematele su un canovaccio o in un colapasta. Lessate le verdure con la sola acqua che rimane aderente dal lavaggio, salatele e, a cottura, scolatele, strizzatele bene e allargatele su un piatto. Insaporitele con abbondante Parmigiano grattugiato, sale e qualche foglia di maggiorana sminuzzata. Tagliate la cipolla a fettine molto sottili e rosolatele in olio extravergine. A parte, preparate un trito di aglio e prezzemolo. In una terrina capiente battete tre uova con un cucchiaio di Parmigiano grattugiato e incorporatevi le verdure, la ricotta, la panna, la cipolla, l’aglio e il prezzemolo. Lavorate il composto fino ad amalgamare gli ingredienti e tenetelo da parte. Ungete d’olio una larga tortiera a bordi alti. Prendete uno dei pezzi di pasta e stendetelo con il matterello in una sfoglia sottilissima. Coprite con questa, facendo sì che debordi dal recipiente, tutto il fondo della tortiera. Ungete la superficie della sfoglia e ripetete l’operazione con altri due pezzi di sfoglia, man mano che li sovrapporrete uno sull’altro nella tortiera. L’ultima sfoglia non va unta. Su questa stendete il composto di verdure e conditelo con olio non troppo abbondante. Scavate nel ripieno, a distanza regolare, cinque fossette nelle quali metterete un pezzetto di burro e un uovo intero, avendo l’accortezza di non rompere il tuorlo. Condite ogni uovo con formaggio grattugiato, sale e pepe. Stendete le rimanenti tre sfoglie ponendole una a una sul ripieno, sempre ungendole d’olio e sistemando pezzettini di burro sui bordi. Rigirate all’interno la pasta che fuoriesce dalla tortiera premendola un poco. Pennellate d’olio la superficie e punzecchiatela affinché le sfoglie, gonfiandosi, non si lacerino.
(Tratto da: Erbe spontanee a tavola)

Fonte: http://www.slowfood.it/36496-2/

Verbena odorosa, l’olio essenziale purificatore

Verbena odorosa

Verbena odorosa

Verbena officinalis  (Verbena comune)

Verbena

Verbena

La stagione delle erbe / Valerianella

Valerianella

Valerianella

TARASSACO    – Taraxacum officinalis – Fam Compositae

Tarassaco

Tarassaco

Sanguisorba minor / Salvastrella minore

“L’insalata non è bella se non c’è la salvastrella”. Questa erba oltre ad avere la fama di ottima insalata, ha quella più antica di antiemorragico, da qui il nome latino di assorbente del sangue. Questa pianticella perenne comune nei prati e ai bordi delle strade di campagna predilige luoghi asciutti.

Uso
E’ un’erba diuretica e rinfrescante che non deve mai mancare nelle insalate miste primaverili. Si pensava che avesse anche poteri magici, la sua radice portata a contatto della carne preservava dal contagio della peste.

Sanguisorba minor / Salvastrella minore

Sanguisorba minor / Salvastrella minore

Melissa, proprietà e uso

Melissa

Melissa

LE PROPRIETÀ TERAPEUTICHE DEL LUPPOLO

Luppolo selvatico

Luppolo selvatico

Favagello

Favagello

Crescione dei prati: usi e proprietà curative

Olio di semi di borragine: un rimedio per tutte le stagioni

Crescione

Crescione

borragine. Borago officinalis

borragine. Borago officinalis

acetosella

Acetosella o romice

Asparago selvatico

Asparago selvatico

ITALIA, PATRIA PASTELOR ȘI NU NUMAI

* Ţara are tradiţii culinare ce îşi trag obârşia din vechea bucătărie grecească – ce are rădăcini în faimoasa bucătărie orientală *  

bandiera-italia-pomodori-spaghetti-basilicoItalia a făcut celebră pregătirea pastelor făinoase cu peşte, carne, legume, brânzeturi, smântână şi sosuri. Reţetele de aluaturi, creme, salate şi îngheţate, scrie culinario.ro,  s-au păstrat din generaţie în generaţie. Există variate moduri de preparare a mâncărurilor pentru fiecare regiune a Italiei, de la Piemont (NV) până la Peninsula Salento (SE). Vinul îşi împarte şi el regiunile, într-o ţară în care viţa de vie creşte peste tot. Nu cu mult timp în urmă pastele erau consumate mai mult în sud, iar orezul şi cartofii în nord. Astăzi, pastele se găsesc în toată Italia, distincţiile regionale aplicându-se la formă şi sosuri. Pastele plate sunt servite cu sos de vânat (iepure) în centrul şi nordul Italiei, pe când spaghetele subţiri se consumă cu usturoi.grani

Odinioară mâncare a săracilor din sud, pizza este poate ultimul exemplu “sau victimă” a căilor moderne de comunicare, “colonizând” nu numai Italia, ci şi întreaga lume. Astăzi, bucătăria italiană este apreciată pentru calităţile ei: interesul pentru excelenţă, prospeţimea, ingredientele tradiţionale preparate într-un mod simplu (diferit faţă de elaboratele reţete franţuzeşti).

Peşte, carne, tăiţei

Bucătăria italiană nu înseamnă numai pizza şi paste. Se consumă şi preparate pe bază de carne, peşte sau fructe de mare. Gustul deosebit este dat de folosirea legumelor proaspete, a cărnii de bună calitate şi a vietăţilor marine proaspăt pescuite. O masă fără aperitive este de neconceput pentru italieni. Ea stimulează apetitul, servindu-se cu pâine albă sau cu grisine.

Supele de legume se servesc cu parmezan ras, care le dă un gust deosebit. Cei ce preferă preparatele din peşte sunt în Italia la ei acasă, pentru că oferta este foarte mare. Şi să nu uităm carnea: se consumă bucăţi prăjite rapid în ulei sau preparate din carne de pasăre înăbuşite.

Tăiţeii, în diverse variante (cu peşte şi legume), sunt şi ei foarte apreciaţi în Italia. Se spune că italienii au descoperit îngheţata, dar ei sunt maeştri şi în pregătirea cremelor, de exemplu pentru savuroasa prăjitură tiramisu.

Arome de neuitat

O călătorie în Italia merită să fie făcută nu numai pentru peisajele deosebite ale ţării. În Piemont, vă veţi îndrăgosti şi de aromele puternice ale preparatelor lasagna (sosuri dulci de ulei de măsline, usturoi şi anchois), servite calde cu verdeţuri crocante. Bollito este un alt fel de mâncare puternic aromat, preparat din diferite tipuri de carne, fierte împreună şi servite cu un sos condimentat, cum este, de exemplu, baguette verd. Regiunea Tosca este cunoscută pentru uleiul ei de măsline, foarte apreciat şi servit uneori doar cu pâine. O variantă este bruschetta, uleiul de măsline amestecat cu usturoi şi presărat pe pâinea prăjită. Bucătăria toscană este foarte diferită de cea a vecinei sale din nord, Emilia-Romagna, fiind casa celei mai opulente bucătării italiene. Aici se produc nenumărate feluri de salamuri şi cârnaţi, de la mortadella până la micuţele cotecchino, iar unele dintre preparatele din carne sunt pregătite în faimosul oţet Modena.

Preferatele turiştilor italieni

Cele mai consumate preparate culinare din meniurile italienilor sunt pastele făinoase, peştele, crustaceii şi puii de baltă. Preparatele specifice şi tradiţionale sunt: pizza, ravioli, caneloni, lasagna, gnocchi, risotto sau minestrone. Italienii folosesc adesea în meniul lor untul şi margarina în amestec cu unt la preparatele calde şi uleiul de măsline la preparatele reci.

Micul dejun: Prima masa a zilei pentru turiştii italieni constă în lapte cu cacao, cafea cu lapte, ciocolata, unt, dulceaţă sau miere, produse de panificaţie, pâine prăjită sau tost, preparate din ouă şi legume;

Gustarea: Între orele 10 şi 12 italienii consumă gustări mici (tartine cu file de anchois, sardele, cozi de raci, pateuri cu ciuperci, ficăţei de pasăre) şi aperitive tradiţionale (vermuturi sau coctailuri pe bază de vermuturi seci);

Dejunul: A doua masă a zilei începe cu o gustare caldă sau rece, având la bază ouă, foietaje sau mezeluri. O gustare foarte apreciată este pepenele galben cu jambon de Parma. Italienii consumă cu deosebita plăcere supe sau ciorbe dulci şi consomme-uri. Cele mai solicitate sunt pastele făinoase, nelipsite de la nicio masă, fie ca preparat distinct, fie ca şi garnitură la preparatele de bază. Ca preparat de bază, italienii consumă soteuri din carne de viţel sau ficat şi rinichi cu garnitură de orez, fripturi de vacă la tavă, turnedouri, escalopuri cu ciuperci şi smântână. Desertul este ales dintre sufleuri, foietaje, fructe proaspete sau îngheţată;

Cina: Începe cu o gustare sau supă-cremă. Poate fi oferit şi un preparat din peşte sau paste făinoase. Preparatul de bază poate fi ales între friptura de vacă la grătar, pui la frigare, friptură de miel, cotletul de porc sau mielul milanez cu legume asortate şi salate. Desertul este acelaşi ca la dejun, vermutul, bitterul şi coctailurile seci fiind băuturile preparate.

Sursa aici.

Sursa foto aici și aici.